Hipermetropia

Hipermetropia reprezinta un viciu de refractie, caracterizat printr-un deficit de convergenta – lumina provenita de la obiectele privite este refractata deficitar, iar imagina obiectelor se formeaza in spatele retinei; deoarece imaginea obiectelor se formeaza in spatele retinei, la nivelul maculei (zona de acuitate vizuala maxima) lumina se proiecteaza sub forma unui cerc luminos, responsabil de vederea neclara – scaderea acuitatii vizuale pentru departare dar si pentru apropiere. Cu toate ca vorbim despre un deficit de convergenta, atunci cand se urmareste prescrierea de ochelari, hipermetropia este notata cu semnul + (plus) .
Practic, hipermetropia se datoreaza asincronismului dintre puterea refractiva a dioptrului ocular (corneea si cristalinul sunt cele mai importante doua componente ale dioptrului) si lungimea axului anteroposterior al globului ocular (la hipermetrop acest ax este mai scurt decat la normali) . Deoarece imaginea clara a obiectelor se formaza in spatele retinei, hipermetropul tanar este nevoit sa utilizaze in permanenta acomodatia pentru a readuce focarul de proiectiei al imaginii la nivelul maculei (acomodatia – functioneaza asemanator cu mecanismul de focalizare al unei camera fotografice; in cazul ochiului uman, cristalinul este lentila care prin modificarea puterii refractive permite focalizarea imaginii la nivelul maculei de pe retina) .

La persoanele tinere, a caror cristalin isi pastreaza inca elasticitatea, hipermetropia poate fi compensata printr-un efort de acomodatie. Pacientul hipermetrop utilizeaza in permanenta acomodatia pentru a vedea cu claritate obiectele privite; efortul de acomodatie este considerabil si depinde de valoarea hipermetropiei; aceasta este si cauza pentru care, muschii oculari utilizati pentru acomodatie vor fi hipertrofiati (este vorba de muschii ciliari) .

Atunci cand pacientul este tanar si efortul acomodativ compenseaza valoarea hipermetropiei, viciul de refractie poate trece neobservat – hipermetropie latenta; insa, odata cu inaintarea in varsta simptomatologia va deveni manifesta – hipermetropia manifesta clinic; aceasta este si ratiunea pentru care, ochiul hipermetrop trebuie investigat oftalmolologic abia dupa paralizia acomodatiei.

Functie de valoarea dioptrica, hipermetropia poate fi clasificata in: hipermetropie mica (sub +3 dioptrii), hipermetropie medie (intre +3 si +6 dioptrii) si hipermetropie mare (ce depaseste +6 dioptrii) . Daca hipermetropia este mai mare de +6 dioptrii, este foarte posibil sa avem un pacient la care cristalinul lipseste inca de la nastere (afakie congenitala) – acest fapt explica deficitul enorm de convergenta, cristalinul fiind prin definitie o lentila convergenta.

Hipermetropul nu poate vedea clar in absenta acomodatiei; la hipermetrop, tulburarile de acomodatie (presbiopie) apar mult mai devreme decat in mod fiziologic, datorita efortului acomodativ intens. Frecvent, hipermetropul prezinta tulburari ale acomodatiei: spasm acomodativ (contractura permanenta a muschilor implicati in procesul de acomodatie, insotita de migrene) si astenopie acomodativa (oboseala oculara – pacientul nu poate realiza un efort sustinul de focalizare a imaginii obiectelor pe care le priveste) .

Patogenie si cauze

Din punct de vedere etiologic, hipermetropia poate fi impartita in trei categorii distincte:
- hipermetropia axiala: este vorba de un deficit mostenit genetic, caracterizat printr-un ax anteroposterior al globului ocular, mai mic decat puterea refractiva a dioptrului; exact ca si in cazul miopiei, o scurtare axiala de numai 1 milimetru, va conduce la cresterea hipermetropiei cu cel putin +3 dioptrii; este cea mai frecventa etiologie intalnita in clinica (cauza constitutionala) ; axul anteroposterior al globului ocular se poate scurta si ca urmare a prezentei unor formatiuni patologice: tumori retrooculare sau procese inflamatorii retrooculare.

- hipermetropia de curbura: mult mai rar intalnita in clinica, se refera la micsorarea razei de curbura a componentelor dioptrului ocular, situatie insotita de scaderea puterii refractive.

- hipermetropia de inidce: se refera la scaderea indicelul de refractie al cristalinului (lentila biconvexa), care de obicei apare secundar unor boli oculare (scleroza cristalinului), sau in cazul existentei unor afectiuni sistemice (diabetul zaharat necontrolat) .

Hipermetropia totala, este hipermetropia maxima, care poate fi indusa prin administrarea de colire ce blocheaza acomodatia; hipermetropia manifesta clinic, este acea hipermetropie care poate fi corectata cu ajutorul lentilelor convergente; iar hipermetropia latenta reprezinta acea componenta a hipermetropiei ce poate fi compensate printr-un efort acomodativ sustinut. Deoarece odata cu imbatranirea organismului, efortul acomodativ devine din ce in ce mai dificil, se constata scaderea progresiva a hipermetropiei latente si cresterea hipermetropiei manifeste clinic.
Hipermetropia poate fi prezenta inca de la nastere sau poate fi ulterior dobandita (traumatisme ale globului ocular, luxatii de cristalin, procese neoplazice retrooculare) .
Deoarece hipermotropul realizeaza in permanenta un efort acomodativ sustinut, cel mai probabil vom asista si la aparitia strabismului convergent (strabism = privire incrucisata, tulburare in care cei doi globi oculari nu mai pot focaliza aceeasi imagine, in acelasi timp) .

Componenta genetica a hipermetropiei joaca un rol important in aparitia acestei disfunctii; de asemenea, factotii ambientali nu pot fi nici ei neglijati; daca unul sau ambii parinti sunt hipermetropi, cel mai probabil copii vor suferi si ei aceeasi tulburare refractiva oculara.