Articol realizat de Conf. Dr. Daniela Boisteanu si oferit prin sprijinul companiei Omnia Consult Med

Somnul este un act comportamental ciclic, reversibil, determinat de nevoia imperioasa de repaus si caracterizat prin suprimarea partiala a sensibilitatii si functiilor constiente de relatie, rezolutie musculara, reducerea functiilor vegetative si activitate onirica, dar cu pastrarea unui anumit grad de integrare senzoriala, ceea ce il deosebeste de coma si narcoza.

Suprimand functiile de relatie cu mediul inconjurator si lasand intacte pe cele vegetative, de intretinere a proceselor vitale, somnul permite refacerea potentialului energetic si functional al organismului, in vederea reluarii activitatii sale normale odata cu trecerea la starea de veghe.

Pentru a fi odihnitor, somnul trebuie sa aiba o durata optima care variaza in functie de varsta si sa respecte o anumita structura   reprezentata in medie de cinci cicluri a cate 90 minute.

Fiecare ciclu este structurat  in mai multe stadii, clasificate electroencefalografic conform criteriilor lui Rechtschaffen si Kales. Aceste stadii au fost definite in functie de criterii poligrafice, de Dement si Kleitman in:
- somnul lent care cuprinde la randul sau 4 stadii de profunzime crescanda; se caracterizeaza prin activitate electrica cerebrala lenta si pastrarea tonusului musculaturii striate;
- somnul paradoxal sau REM, cu activitate electrica cerebrala rapida, miscari oculare rapide si atonia musculaturii striate.

 
Fig.1- Stadiile somnului

Somnul lent este dependent de sistemul serotoninergic al rafeului median, in timp ce somnul paradoxal are la baza participarea neuronilor adrenergici de la nivelul nucleului pontin, situat pe planseul ventriculului IV, denumit locul coeruleus.

Din punct de vedere al ventilatiei, somnul in ansamblu este insotit de hipoventilatie, indiferent de fazele acestuia. In timpul somnului normal pot apare pana la 5 evenimente respiratorii (scurte intreruperi complete numite apnei, sau incomplete denumite hipopnei), fara semnificatie patologica. Cresterea numarului si duratei acestor pauze respiratorii determina treziri repetate, fragmentarea somnului si aparitia unor simptome si complicatii. Starea de veghe prelungita se insoteste de o perturbare a proceselor de atentie si a manifestarilor comportamentale ale subiectului respectiv.

Termenul de apnee de somn a fost prima data folosit de Broadbent in 1877, iar in 1965 Burwell si colab. propun termenul de Sindrom Pickwick, aluzie la personajul lui Charles Dickens. Apneea a fost definita ca fenomen de oprire a fluxului aerian naso-bucal cu durata mai mare de 10 secunde, iar hipopneea reprezinta reducerea cu minim 50% a ventilatiei, insotita de scaderea saturatiei oxigenului cu minim 4%.

Definitia sindromului de apnee in somn (SAOS) implica cuantificarea acestor evenimente respiratorii prin notiunea de index de apnee si hipopnee (IAH), definit prin prezenta episoadelor repetate de obstructie completa sau incompleta a cailor aeriene superioare, avand ca formula de calcul raportul dintre numarul de apnei si hipopnei si durata somnului in minute. Un IAH mai mare de 5 pe ora de somn este concludent pentru diagnosticul de SAOS.