Tuberculoza este o boala infectioasa provocata de bacteria Mycobacterium tuberculosis, numita si bacilul Koch. Forma cea mai frecventa de tuberculoza ataca plamanii (tuberculoza pulmonara), unde bacteriile distrug tesuturile si creeaza cavitati. In tuberculoza extrepulmonara, bacteriile ataca alte regiuni ale corpului – oase, rinichii, ganglionii limfatici, meningele si sistemul nervos central. Exista si tuberculoza diseminata, in care bacteriile se raspandesc prin sistemul sangvin si ataca intreg organismul.
Tuberculoza a reprezentat mult timp o problema de sanatate publica. In secolul XIX, boala era responsabila pentru o treime din decese in Europa. Odata cu descoperirea antibioticelor antituberculoase, in anii 1940, se credea ca tuberculoza va fi complet eradicata. Dupa o scadere constanta a incidentei in tarile dezvoltate, care a continuat pana in anii 80, in prezent se constata o reemergenta a bolii, in special la persoanele fara adapost, la utilizatorii de droguri intravenoase si la pacientii infectati cu HIV. In prezent, exista 8 milioane de cazuri de tuberculoza simptomatica, iar 3 milioane de decese se inregistreaza in fiecare an. Astfel, TBC este a doua cauza infectioasa de deces din lume, doar SIDA facand mai multe victime.
Se estimeaza ca o treime din populatia lumii este infectata cu bacilul Koch, iar la cca 5 – 10% dintre acestia infectia latenta progreseaza intr-o forma de boala activa.
Cresterea incidentei tuberculozei pe plan mondial se datoreaza unei serii de factori: sporirea numarului de imigranti din tari in care tuberculoza este endemica, epidemia de sida, aparitia unor tulpini bacteriene rezistente la tuberculostatice.
Tulpini rezistente la unele medicamente antituberculoase au fost identificate in toate tarile studiate de OMS. O forma deosebit de periculoasa de TBC este tuberculoza chimiorezistenta sau MDRTB (in engleza, multidrug-resistant tuberculosis).
In tarile dezvoltate, incidenta tuberculozei este mai mare in randul varstnicilor; in timp ce in tarile cu nivel economic scazut, boala este mai frecventa in randul tinerilor. Varstnicii sunt mai vulnerabili la TBC datorita reactivarii infectiei latente, pe masura slabirii sistemului imunitar, odata cu inaintarea in varsta.
Din perspectiva sanatatii publice, tratamentul incomplet efectuat sau inadecvat este deosebit de periculos. Atunci cand bolnavii nu iau medicamentele prescrise, nu respecta posologia sau intrerup tratamentul inainte de termen, ei pot ramane infectiosi, iar bacteriile pot dezvolta o rezistenta la medicamente. Persoanele pe care le pot infecta, vor purta la randul lor o forma de tuberculoza chimiorezistenta.
vineri, 15 aprilie 2011
Sindromul respirator acut sever (SRAS) - Pneumonia atipica
Sindromul respirator acut sever (in engleza : Severe Acute Respiratory Syndrome-SARS) este o boala infectioasa care se asociaza cu febra ridicata, dispnee, raguseala, tuse, dureri in gat si alterarea grava a starii generale.
Boala este provocata de un virus din familia Corona-virusi, care este foarte virulent, astfel ca boala are un prognostic fatal pentru multi dintre pacienti. In momentul de fata nu exista un tratament specific pentru sindromul respirator acut sever, de aceea se trateaza doar simptomele.
Definitie
Sindromul respirator acut sever este o boala inflamatorie cu manifestari clinice similare gripei, numita si pneumonie atipica. Pacientii necesita supraveghere medicala.
In noiembrie 2002 s-a constatat pentru prima data, in provincia Guangdong din China de Sud, un astfel de caz de boala respiratorie de etiologie necunoscuta. Primele cazuri in regiunea invecinata Hongkong au aparut in februarie 2003. Se presupune ca virusul a fost exportat de acolo in Vietnam, raspandindu-se foarte rapid intre apartinatorii celor infectati si personalul medical.
La mijlocul lui martie 2003, in Frankfurt/Main s-a declarat stare de carantina pe un avion ruta New York spre Singapore, in care se afla un medic cu sotia si soacra sa. Medicul a constatat ca manifesta o simptomatologie similara pacientilor pe care ii tratase in Singapore. Diagnosticul prezumtiv a fost „sindrom respirator acut sever” si a fost pus in legatura cu atacul unui virus neidentificabil pentru moment.
Doctorul Carlo Urbani, cel care a descoperit noua maladie pulmonara, a murit el insusi in Thailanda datorita evolutiei grave a infectiei. Urbani a descoperit agentul patogen si a atras atentia mondiala asupra bolii SRAS. La 24 martie 2003 acest virus a fost identificat simultan, de trei grupe de lucru, ca facand parte din familia Corona-virusi.
In cadrul conferintei SRAS din 17/18 iunie 2003 din Kuala Lumpur/ Malaezia, directorul general al OMS a declarat: „comunitatea mondiala a invatat lectii importante din epidemia SRAS in legatura cu masurile de prevenire a unei epidemii similare pe viitor”. Incepand cu mijlocul lui iunie 2003 rata imbolnavirilor a scazut foarte mult, inregistrandu-se de fapt sfarsitul epidemiei SRAS.
Prevalenta In cadrul epidemiei de sindrom respirator acut sever, care a durat de la 1 noiembrie 2002 pana pe 7 august 2003 s-au inregistrat in total 8 422 cazuri de boala din 29 de tari, din care 916 persoane au decedat. Cel mai grav afectate au fost China (5327 de bolnavi si 349 de morti), Hongkong (1755 de bolnavi si 298 de morti) si Taiwan (678 de bolnavi si 84 de morti). Majoritatea bolnavilor au fost adulti, rareori copii. Rata mortalitatii s-a situat in jur de 8 %.
Etiologie
Agentii patogeni
Sindromul respirator acut sever este determinat de un virus din familia Corona-virusi care nu a mai fost identificat anterior la oameni, a carui genom este in prezent complet deslusit. 2 reprezentanti din aceasta familie virala sunt responsabili de aproximativ un sfert din totalul patologiilor respiratorii relativ inofensive. Agentii patogeni trec de la animale la oameni, mai ales atunci cand acestia traiesc impreuna intr-un spatiu stramt.
Calea de transmitere
Sindromul respirator acut sever se transmite pe cale aerului (prin intermediul picaturilor Fluegge). Cazurile de imbolnavire a persoanelor care locuiesc sub acelasi acoperis au dus la ipoteza ca sindromul respirator acut sever este o patologie mai contagioasa decat s-a presupus pana la un moment dat. In momentul de fata nu poate fi contestat faptul ca agentii patogeni ai bolii se pot raspandi pe distante mari, prin intermediul aerului, al apei de baut, al fecalelor sau chiar al aparatelor de aer conditionat.
Oamenii de stiinta sustin ca agentul patogen responsabil supravietuieste in conditii normale minim 24 de ore in afara organismului. Mai mult, existenta virusului poate fi pusa in evidenta chiar si la o luna dupa momentul infectarii, de exemplu in scaunul bolnavilor. Virusul care declanseaza sindromul respirator acut sever devine inactiv la temperaturi de peste 56◦C.
Perioada de incubatie
Intervalul de timp din momentul infectarii pana al aparitia primelor simptome ale sindromului respirator acut sever se situeaza intre doua si sapte zile, in medie cinci.
Manifestari clinice
Simtomatologia sindromului respirator acut sever este nespecifica si similara celei din gripa. Tabloul clinic este dominat de:
- Febra ridicata (peste 38◦C) ;
- Tuse puternica;
- Dispnee (efort la respiratie) cu bradipnee (ritm incetinit al respiratiei) ;
- Dureri in gat ;
- Frisoane;
In plus, pot sa mai apara:
- Dureri de cap (cefalee) ;
- Redoare musculara;
- Lipsa apetitului;
- Stari de confuzie;
- Diaree apoasa, fara sange sau mucus;
- Eruptii cutanate;
- Stare generala alterata;
Diagnostic
Diagnosticul de sindrom respirator acut sever se pune in prima linie pe baza simptomelor, in corelatie cu un sejur al pacientului in una din tarile afectate grav de boala. Radiografia pulmonara indica inflamarea atipica a tesutului pulmonar in urma atacului viral. Exista o discrepanta mare intre simptomatologia grava si rezultatul mai putin pronuntat la examenului radiologic. Diagnosticul poate fi confirmat de o computertomografie cu rezontanta inalta sau de un examen de evidentiere directa a virusului.
Tratament
In momentul de fata nu exista un tratament etiologic pentru sindromul respirator acut sever. Terapia se face cu un antibiotic cu spectru larg, cu ribavirina (medicamentul pentru hepatita C), precum si cu un preparat pe baza de cortizon si vizeaza ameliorarea simptomelor si prevenirea suprainfectiilor bacteriene. In plus se pot administra medicamente antivirale, cu toate ca nu actioneaza specific impotriva virusului responsabil de sindromul respirator acut sever. Pacientii se trateaza in sectii de terapie intensiva cu regim de izolare.
Evolutie Evolutia sindromului respirator acut sever este variabila, de la forme medii la deces. In cazul multor pacienti apare o ameliorare a simptomelor dupa una-doua saptamani. Rata de mortalitate a sindromului respirator acut sever s-a situat la 9 % in cadrul ultimei epidemii.
Preventie
Pentru a se proteja de o eventuala infectie cu virusul care provoaca sindromul respirator acut sever, calatorii in tinuturile afectate ar trebui sa evite aglomeratiile de oameni si de animale. Purtarea unei masti care sa acopere cavitatile bucala si nazala ofera de asemenea o protectie considerabila. In prezent nu exista mijloace medicamentoase de profilaxie a sindromului respirator acut sever.
Boala este provocata de un virus din familia Corona-virusi, care este foarte virulent, astfel ca boala are un prognostic fatal pentru multi dintre pacienti. In momentul de fata nu exista un tratament specific pentru sindromul respirator acut sever, de aceea se trateaza doar simptomele.
Definitie
Sindromul respirator acut sever este o boala inflamatorie cu manifestari clinice similare gripei, numita si pneumonie atipica. Pacientii necesita supraveghere medicala.
In noiembrie 2002 s-a constatat pentru prima data, in provincia Guangdong din China de Sud, un astfel de caz de boala respiratorie de etiologie necunoscuta. Primele cazuri in regiunea invecinata Hongkong au aparut in februarie 2003. Se presupune ca virusul a fost exportat de acolo in Vietnam, raspandindu-se foarte rapid intre apartinatorii celor infectati si personalul medical.
La mijlocul lui martie 2003, in Frankfurt/Main s-a declarat stare de carantina pe un avion ruta New York spre Singapore, in care se afla un medic cu sotia si soacra sa. Medicul a constatat ca manifesta o simptomatologie similara pacientilor pe care ii tratase in Singapore. Diagnosticul prezumtiv a fost „sindrom respirator acut sever” si a fost pus in legatura cu atacul unui virus neidentificabil pentru moment.
Doctorul Carlo Urbani, cel care a descoperit noua maladie pulmonara, a murit el insusi in Thailanda datorita evolutiei grave a infectiei. Urbani a descoperit agentul patogen si a atras atentia mondiala asupra bolii SRAS. La 24 martie 2003 acest virus a fost identificat simultan, de trei grupe de lucru, ca facand parte din familia Corona-virusi.
In cadrul conferintei SRAS din 17/18 iunie 2003 din Kuala Lumpur/ Malaezia, directorul general al OMS a declarat: „comunitatea mondiala a invatat lectii importante din epidemia SRAS in legatura cu masurile de prevenire a unei epidemii similare pe viitor”. Incepand cu mijlocul lui iunie 2003 rata imbolnavirilor a scazut foarte mult, inregistrandu-se de fapt sfarsitul epidemiei SRAS.
Prevalenta In cadrul epidemiei de sindrom respirator acut sever, care a durat de la 1 noiembrie 2002 pana pe 7 august 2003 s-au inregistrat in total 8 422 cazuri de boala din 29 de tari, din care 916 persoane au decedat. Cel mai grav afectate au fost China (5327 de bolnavi si 349 de morti), Hongkong (1755 de bolnavi si 298 de morti) si Taiwan (678 de bolnavi si 84 de morti). Majoritatea bolnavilor au fost adulti, rareori copii. Rata mortalitatii s-a situat in jur de 8 %.
Etiologie
Agentii patogeni
Sindromul respirator acut sever este determinat de un virus din familia Corona-virusi care nu a mai fost identificat anterior la oameni, a carui genom este in prezent complet deslusit. 2 reprezentanti din aceasta familie virala sunt responsabili de aproximativ un sfert din totalul patologiilor respiratorii relativ inofensive. Agentii patogeni trec de la animale la oameni, mai ales atunci cand acestia traiesc impreuna intr-un spatiu stramt.
Calea de transmitere
Sindromul respirator acut sever se transmite pe cale aerului (prin intermediul picaturilor Fluegge). Cazurile de imbolnavire a persoanelor care locuiesc sub acelasi acoperis au dus la ipoteza ca sindromul respirator acut sever este o patologie mai contagioasa decat s-a presupus pana la un moment dat. In momentul de fata nu poate fi contestat faptul ca agentii patogeni ai bolii se pot raspandi pe distante mari, prin intermediul aerului, al apei de baut, al fecalelor sau chiar al aparatelor de aer conditionat.
Oamenii de stiinta sustin ca agentul patogen responsabil supravietuieste in conditii normale minim 24 de ore in afara organismului. Mai mult, existenta virusului poate fi pusa in evidenta chiar si la o luna dupa momentul infectarii, de exemplu in scaunul bolnavilor. Virusul care declanseaza sindromul respirator acut sever devine inactiv la temperaturi de peste 56◦C.
Perioada de incubatie
Intervalul de timp din momentul infectarii pana al aparitia primelor simptome ale sindromului respirator acut sever se situeaza intre doua si sapte zile, in medie cinci.
Manifestari clinice
Simtomatologia sindromului respirator acut sever este nespecifica si similara celei din gripa. Tabloul clinic este dominat de:
- Febra ridicata (peste 38◦C) ;
- Tuse puternica;
- Dispnee (efort la respiratie) cu bradipnee (ritm incetinit al respiratiei) ;
- Dureri in gat ;
- Frisoane;
In plus, pot sa mai apara:
- Dureri de cap (cefalee) ;
- Redoare musculara;
- Lipsa apetitului;
- Stari de confuzie;
- Diaree apoasa, fara sange sau mucus;
- Eruptii cutanate;
- Stare generala alterata;
Diagnostic
Diagnosticul de sindrom respirator acut sever se pune in prima linie pe baza simptomelor, in corelatie cu un sejur al pacientului in una din tarile afectate grav de boala. Radiografia pulmonara indica inflamarea atipica a tesutului pulmonar in urma atacului viral. Exista o discrepanta mare intre simptomatologia grava si rezultatul mai putin pronuntat la examenului radiologic. Diagnosticul poate fi confirmat de o computertomografie cu rezontanta inalta sau de un examen de evidentiere directa a virusului.
Tratament
In momentul de fata nu exista un tratament etiologic pentru sindromul respirator acut sever. Terapia se face cu un antibiotic cu spectru larg, cu ribavirina (medicamentul pentru hepatita C), precum si cu un preparat pe baza de cortizon si vizeaza ameliorarea simptomelor si prevenirea suprainfectiilor bacteriene. In plus se pot administra medicamente antivirale, cu toate ca nu actioneaza specific impotriva virusului responsabil de sindromul respirator acut sever. Pacientii se trateaza in sectii de terapie intensiva cu regim de izolare.
Evolutie Evolutia sindromului respirator acut sever este variabila, de la forme medii la deces. In cazul multor pacienti apare o ameliorare a simptomelor dupa una-doua saptamani. Rata de mortalitate a sindromului respirator acut sever s-a situat la 9 % in cadrul ultimei epidemii.
Preventie
Pentru a se proteja de o eventuala infectie cu virusul care provoaca sindromul respirator acut sever, calatorii in tinuturile afectate ar trebui sa evite aglomeratiile de oameni si de animale. Purtarea unei masti care sa acopere cavitatile bucala si nazala ofera de asemenea o protectie considerabila. In prezent nu exista mijloace medicamentoase de profilaxie a sindromului respirator acut sever.
Sindromul Kartagener
Sindromul Kartagener reprezinta o boala pulmonara cronica a carei particularitate o constituie incapacitarea cililor de a se misca. Sindromul Kartagener apare foarte rar, 1 la 32 000 de cazuri, constituie un defect din nastere si afecteaza in masura egala barbatii si femeile. Indivizii cu sindrom Kartagener prezinta o motilitate anormala a cililor, care determina un tablou clinic specific, dominat de infectii ale tractului respirator. Diagnosticarea bolii se face cu ajutorul investigatiilor imagistice, iar tratamentul vizeaza profilaxia si antibioterapia proceselor infectioase.
Sindromul Kartagener se mai numeste: diskinezie ciliara primara, sindromul cililor imobili, sindromul Afselius, triada Kartagener, Sindromul lui Zivert si triada Zivert-Kartagener.
Etiologie
Sindromul Kartagener este produs de un defect ciliar. Majoritatea pacientilor se nasc cu aceasta boala.
Ce sunt cilii?
Cilii sunt structuri asemanatoare firului de par, prezente pe suprafata mai multor tipuri de celule. Una din functiile cililor este de a favoriza eliminarea mucusului de pe tractul respirator. Infectiile determina producerea de mucus in exces si, datorita imobilitatii cililor sau motilitatii lor ineficiente, acesta se blocheaza pe tractul respirator, provocand diverse complicatii.
Cilii sunt structuri asemanatoare firului de par, prezente pe suprafata mai multor tipuri de celule. Una din functiile cililor este de a favoriza. Infectiile determina producerea de mucus in exces si, datorita imobilitatii cililor sau motilitatii lor ineficiente, acesta se blocheaza pe tractul respirator, provocand diverse complicatii.
Manifestari clinice
Cele mai multe simptome care apar in sindromul Kartagener provin din incapacitatea cililor respiratori de a functiona in mod corespunzator. Tabloul clinic include:
- infectii cronice ale sinusurilor;
- Infectii pulmonare frecvente: pneumonii, bronsite;
- Bronsiectazii: deteriorarea pulmonara datorita infectiilor repetate;
- Infectii otice frecvente;
Simptomul principal care diferentiaza sindromul Kartagener de celelalte tipuri de diskinezii ciliare primare este pozitionarea inversa a organelor interne (situs inversus) . De exemplu, in loc sa fie pe partea stanga a pieptului, inima se afla pe partea dreapta.
Diagnostic
Diagnosticarea sindromului Kartagener se face pe baza triadei simptomatice: sinuzita cronica, bronsiectazie si situs inversus. Cu ajutorul radiografiei toracice sau a computertomografiei se pot decela modificarile pulmonare caracteristice care apar in acest sindrom. Biopsia unei probe de tesut din mucoasa traheala, pulmonara sau sinusala permite examinarea microscopica a celulelor care captusesc tractul respirator si identificarea cililor cu defect.
Tratament
Ingrijirile medicale care se acorda unei persoane cu sindrom Kartagener se focalizeaza pe prevenirea infectiilor respiratorii si tratarea prompta a acestora. In caz de sinuzita se adminsitreaza antibiotice, iar in cazul unei patologii pulmonare cronicizate poate fi de ajutor medicatia inhalatorie. Pentru a favoriza eliminarea infectiilor si a fluidului din urechea medie, medicul plaseaza in conductul auditiv niste dispozitive mici, de forma tubulara. Adultii, in special barbatii, pot sa aiba probeleme de fertilitate, de aceea se recomanda consultarea unui medic de specialitate.
In majoritatea cazurilor, numarul infectiior respiratorii incepe sa descreasca dupa varsta de 20 de ani, astfel incat multi pacienti cu sindrom Kartagener duc o viata normala.
Complicatii
Complicatiile sindromului Kartagener sunt:
- Bronsiectaziile. : apar atunci cand ramurile arborlui bronsic sunt obstruate si infectate cronic, provocand slabirea si dilatarea ramurilor. Tuburile dilatate permit acumularea mucusului si a bacteriilor, ceea ce duce la infectie si pneumonie;
- Dispnee (respiratie dificila) ;
- Wheezing cronic, tuse;
Sindromul Kartagener se mai numeste: diskinezie ciliara primara, sindromul cililor imobili, sindromul Afselius, triada Kartagener, Sindromul lui Zivert si triada Zivert-Kartagener.
Etiologie
Sindromul Kartagener este produs de un defect ciliar. Majoritatea pacientilor se nasc cu aceasta boala.
Ce sunt cilii?
Cilii sunt structuri asemanatoare firului de par, prezente pe suprafata mai multor tipuri de celule. Una din functiile cililor este de a favoriza eliminarea mucusului de pe tractul respirator. Infectiile determina producerea de mucus in exces si, datorita imobilitatii cililor sau motilitatii lor ineficiente, acesta se blocheaza pe tractul respirator, provocand diverse complicatii.
Cilii sunt structuri asemanatoare firului de par, prezente pe suprafata mai multor tipuri de celule. Una din functiile cililor este de a favoriza. Infectiile determina producerea de mucus in exces si, datorita imobilitatii cililor sau motilitatii lor ineficiente, acesta se blocheaza pe tractul respirator, provocand diverse complicatii.
Manifestari clinice
Cele mai multe simptome care apar in sindromul Kartagener provin din incapacitatea cililor respiratori de a functiona in mod corespunzator. Tabloul clinic include:
- infectii cronice ale sinusurilor;
- Infectii pulmonare frecvente: pneumonii, bronsite;
- Bronsiectazii: deteriorarea pulmonara datorita infectiilor repetate;
- Infectii otice frecvente;
Simptomul principal care diferentiaza sindromul Kartagener de celelalte tipuri de diskinezii ciliare primare este pozitionarea inversa a organelor interne (situs inversus) . De exemplu, in loc sa fie pe partea stanga a pieptului, inima se afla pe partea dreapta.
Diagnostic
Diagnosticarea sindromului Kartagener se face pe baza triadei simptomatice: sinuzita cronica, bronsiectazie si situs inversus. Cu ajutorul radiografiei toracice sau a computertomografiei se pot decela modificarile pulmonare caracteristice care apar in acest sindrom. Biopsia unei probe de tesut din mucoasa traheala, pulmonara sau sinusala permite examinarea microscopica a celulelor care captusesc tractul respirator si identificarea cililor cu defect.
Tratament
Ingrijirile medicale care se acorda unei persoane cu sindrom Kartagener se focalizeaza pe prevenirea infectiilor respiratorii si tratarea prompta a acestora. In caz de sinuzita se adminsitreaza antibiotice, iar in cazul unei patologii pulmonare cronicizate poate fi de ajutor medicatia inhalatorie. Pentru a favoriza eliminarea infectiilor si a fluidului din urechea medie, medicul plaseaza in conductul auditiv niste dispozitive mici, de forma tubulara. Adultii, in special barbatii, pot sa aiba probeleme de fertilitate, de aceea se recomanda consultarea unui medic de specialitate.
In majoritatea cazurilor, numarul infectiior respiratorii incepe sa descreasca dupa varsta de 20 de ani, astfel incat multi pacienti cu sindrom Kartagener duc o viata normala.
Complicatii
Complicatiile sindromului Kartagener sunt:
- Bronsiectaziile. : apar atunci cand ramurile arborlui bronsic sunt obstruate si infectate cronic, provocand slabirea si dilatarea ramurilor. Tuburile dilatate permit acumularea mucusului si a bacteriilor, ceea ce duce la infectie si pneumonie;
- Dispnee (respiratie dificila) ;
- Wheezing cronic, tuse;
Sforaitul (Roncopatia)
Sforaitul (Roncopatia) este un fenomen larg raspandit, care apare in timpul somnului si in majoritatea cazurilor perturba odihna partenerului de pat. Informatiile despre prevalenta sforaitului difera, astfel ca se poate stabili o dependenta in functie de varsta si de sex.
Fiecare al treilea barbat si fiecare a sasea femeie de varsta medie sforaie. In aproximativ 5-10% din cazuri cauza e reprezentata de apneea nocturna si este inclusa in categoria tulburarilor de somn.
Majoritatea persoanelor care sforaie manifesta asa-numitul sforait primar, care nu perturba somnul si, din punct de vedere medical, nu comporta nici un risc pentru sanatate si nu necesita, de regula, tratament.
Insasi persoana care sforaie poate sa actioneze pozitiv asupra problemei sale, prin scaderea in greutate, renuntarea la fumat si limitarea consumului de alcool. Persoanele care sforaie pot sa recurga la o varietate de mijloace tehnice si interventii chirurgicale care amelioreaza problema, fara a o rezolva insa complet.
Daca sforaitul se coreleaza cu o disfunctionalitate a aparatului respirator, cum ar fi apneea nocturna sau sindromul obstructiv de apnee nocturna, atunci se va manifesta zgomotos si neregulat (sforait secundar). Somnul pacientului nu este odihnitor, acesta resimtind oboseala in timpul zilei.
Definitie
Caracteristic pentru sforait (roncopatie) sunt zgomotele respiratorii care apar in timpul somnului, aproape noapte de noapte. Vorbim de un sforait primar sau habitual atunci cand acesta nu afecteaza functia circulatorie sau procentul de oxigen din sange si nu duce la cresterea reactiilor de trezire pe electroencefalograma. Sforaitul primar se asociaza rareori cu tulburari de somn si oboseala in timpul zilei.
Delimitarea de apneea nocturna
Este foarte important sa se faca diagnosticul diferentiat al sforaitului primar cu apneea nocturna, deoarece sindromul obstructiv de apnee nocturna poate avea consecinte pe termen lung si se asociaza cu un ris crescut de boli circulatorii. Aproximativ 4 % din barbati si 2% din femeile de varsta medie sufera de apnee nocturna.
Etiologie
Zgomotul caracteristic din sforait apare la relaxarea muschilor planseului bucal. Pozitia corpului joaca in acest caz un rol important: in timp ce in pozitie decubit dorsal (pe spate) caderea limbii inspre faringe favorizeaza adesea sforaitul, pozitia decubit ventral (pe burta) poate ruduce adesea zgomotele din sforait, pana la disparitita lor completa.
Factori de risc
Aparitia sforaitului este favorizata de urmatorii factori:
- Supraponderalitatea: s-a stabilit existenta unui raport intre indicele de masa corporala si aparitia sforaitului. Aceasta corelatie este explicabila prin ingustarea cailor respiratorii datorita depunerii exagerate de tesut adipos in zona gatului.
- Varsta;
- Sexul masculin;
- Consumul de alcool sau de mancaruri grase inainte de culcare;
- Fumatul;
- Ingerarea de somnifere;
- Obstruarea respiratiei nazale (de exemplu datorita unei rinite) ;
Mult mai rar, zgomotele din sforait apar nu in faringe, ci in cavitatea nazala. Anumite caracteristici anatomice ale cavitatii nazale si ale faringelui pot favoriza sforaitul.
Fiecare al treilea barbat si fiecare a sasea femeie de varsta medie sforaie. In aproximativ 5-10% din cazuri cauza e reprezentata de apneea nocturna si este inclusa in categoria tulburarilor de somn.
Majoritatea persoanelor care sforaie manifesta asa-numitul sforait primar, care nu perturba somnul si, din punct de vedere medical, nu comporta nici un risc pentru sanatate si nu necesita, de regula, tratament.
Insasi persoana care sforaie poate sa actioneze pozitiv asupra problemei sale, prin scaderea in greutate, renuntarea la fumat si limitarea consumului de alcool. Persoanele care sforaie pot sa recurga la o varietate de mijloace tehnice si interventii chirurgicale care amelioreaza problema, fara a o rezolva insa complet.
Daca sforaitul se coreleaza cu o disfunctionalitate a aparatului respirator, cum ar fi apneea nocturna sau sindromul obstructiv de apnee nocturna, atunci se va manifesta zgomotos si neregulat (sforait secundar). Somnul pacientului nu este odihnitor, acesta resimtind oboseala in timpul zilei.
Definitie
Caracteristic pentru sforait (roncopatie) sunt zgomotele respiratorii care apar in timpul somnului, aproape noapte de noapte. Vorbim de un sforait primar sau habitual atunci cand acesta nu afecteaza functia circulatorie sau procentul de oxigen din sange si nu duce la cresterea reactiilor de trezire pe electroencefalograma. Sforaitul primar se asociaza rareori cu tulburari de somn si oboseala in timpul zilei.
Delimitarea de apneea nocturna
Este foarte important sa se faca diagnosticul diferentiat al sforaitului primar cu apneea nocturna, deoarece sindromul obstructiv de apnee nocturna poate avea consecinte pe termen lung si se asociaza cu un ris crescut de boli circulatorii. Aproximativ 4 % din barbati si 2% din femeile de varsta medie sufera de apnee nocturna.
Etiologie
Zgomotul caracteristic din sforait apare la relaxarea muschilor planseului bucal. Pozitia corpului joaca in acest caz un rol important: in timp ce in pozitie decubit dorsal (pe spate) caderea limbii inspre faringe favorizeaza adesea sforaitul, pozitia decubit ventral (pe burta) poate ruduce adesea zgomotele din sforait, pana la disparitita lor completa.
Factori de risc
Aparitia sforaitului este favorizata de urmatorii factori:
- Supraponderalitatea: s-a stabilit existenta unui raport intre indicele de masa corporala si aparitia sforaitului. Aceasta corelatie este explicabila prin ingustarea cailor respiratorii datorita depunerii exagerate de tesut adipos in zona gatului.
- Varsta;
- Sexul masculin;
- Consumul de alcool sau de mancaruri grase inainte de culcare;
- Fumatul;
- Ingerarea de somnifere;
- Obstruarea respiratiei nazale (de exemplu datorita unei rinite) ;
Mult mai rar, zgomotele din sforait apar nu in faringe, ci in cavitatea nazala. Anumite caracteristici anatomice ale cavitatii nazale si ale faringelui pot favoriza sforaitul.
Revarsatul pleural
Revarsatul pleural reprezinta o acumulare de lichid intre plamani si peretele toracic, cauzata de diferite afectiuni primare.
Inflamarea umeda a pleurei se asociaza mereu cu revarsatul pleural, care este un simptom principal in bolile care nu afecteaza direct plamanii: neoplaziile, patologiile cardiace, renale, hepatice si reumatice. In acest caz, cauza revarsatului se stabileste prin prelevarea unei probe (punctie pleurala).
Definitie
Acumualarea de lichid intre plamani si cutia toracica se numeste revarsat pleural. In mod normal in spatiul dintre pleura parietala si cea viscerala exista un film de fluid de aproximativ 15 ml. Din aceasta cantitate, 10 ml sunt resorbiti de pluera si produsi ulterior in aceeasi cantitate. Perturbarea acestui echilibru duce la formarea unui revarsat pleural, cu acumularea lichidului in partea inferioara a cutiei toracice (datorita fortei de gravitatie).
Anatomie
Plamanii si partea interna a cutiei toracice sunt captusite de un strat subtire, numit pleura, care prezinta doua parti:
- Pleura viscerala: un strat subtire de tesut care acopera suprafata ambilor plamani;
- Pleura parietala: un strat subtire de tesut care captuseste partea interioara a cutiei toracice, partea superioara a diafragmei si pericardul;
Daca plamanii se dilata in mod normal, aceste foite parietale sunt lipite, unite de un film de lichid cu rol de lubrifiere.
Datorita acestui fapt, plamanii sunt foarte apropiati de peretele toracic, dar cu toate acestea se misca fara frecare in timpul miscarilor respiratorii. Foitele parietale sunt atat de subtiri, incat in mod normal nu sunt vizibile la radiografia toracica.
Totusi, pleura se dilata foarte mult si are o pozitie centrala in corp, ceea ce o face susceptibila la deteriorare in evolutia multor boli.
Etiologie
Revarsatul plueral se manifesta ca simptom central in diferite afectiuni, cum ar fi:
Tumori maligne: carcinom bronsic, carcinom mamar, carcinom ovarian, limfom malign, etc.
Boli inflamatorii: pneumonie, tuberculoza, pancreatita, boli reumatice;
Insuficienta cardiaca dreapta;
Modificarea compozitiei proteice din sange (hipoalbuminemie) in ciroza hepatica si tulburari renale (sindromul nefrotic);
Cauzele cele mai frecvente ale revarsatului pleural sunt insuficienta cardiaca si pneumonia.
Manifestari clinice
Simptomele tipice din revarsatul pleural sunt:
- Dispneea;
- Dureri la respiratie;
- Senzatie de apasare in piept;
Revarsatul pleural poate sa existe fara simptome pronuntate si fara afectarea starii generale a bolnavului.
Diagnostic
Pentru diagnosticarea revarsatului pleural se face examenul clinic al bolnavului: se consulta cu atentie caile respiratorii, se face percutie si auscultatie pulmonara, care pot decela primele indicii de revarsat pleural.
Diagnosticul de certitudine se pune cu ajutorul metodelor moderne de investigare:
- Examenul radiografic al cutiei toracice;
- Ecografie;
- Computertomografie;
Odata diagnosticat revarsatul pleural, se impune prelevarea de urgenta a unei probe de lichid, prin punctie pleurala, cu ajutorul unui ac ghidat ecografic. In functie de analiza probei de lichid (se cerceteaza continutul proteic, greutatea, continutul celular - de exemplu celule inflamatorii sau tumorale) se poate stabili cauza revarsatului.
Daca aceasta ramane neclara, se recomanda efectuarea unei toracoscopii. Aceasta investigatie consta in introducerea unui dispozitiv optic in cutia toracica, printr-o mica incizie. In prealabil se realizeaza largirea spatiului dintre cele doua foite parietale (se foloseste gaz), pentru facilitarea patrunderii endoscopului, cu care se poate vizualiza direct pleura si preleva o proba de lichid.
Tratament
Tratamentul revarsatului pleural se face in functie de afectiunile primare.
Masurile generale ca gimnastica respiratorie, compresele si ionizarile ajuta la prevenirea complicatiilor si imbunatatirea starii generale a bolnavului.
In cazul unui revarsat pleural extins sau a unor afectiuni primare care nu pot fi abordate medicamentos, exista urmatoarele variante de tratament:
Punctia pleurala cu scop terapeutic: poate sa amelioreze semnificativ starea pacientului care sufera de dispnee severa datorita unui revarsat pleural extins. Similar punctiei pleurale cu scop de diagnostic, se extrag din cutia toracica, cu ajutorul unui ac, 500-1000 ml de lichid.
Drenajul toracic: In cazul in care revarsatul pleural nu regreseaza sau se infecteaza cu germeni bacterieni, provocand acumularea de puroi (emfizem pleural), se recomanda efectuarea unui drenaj de durata al plurei, prin introducerea unui mandren in revarsat, cu ajutorul unui ac. La capatul exterior al mandrenului ( care ramane cateva zile in cutia toracica) se va extrage continuu, cu ajutorul unui ventil, lichid pleural. In caz de infectie se poate realiza , tot prin aceasta metoda a drenajului, un lavaj cu antibiotice.
Pleurodezia: Daca afectiunea primara care a declansat revarsatul pleural nu este tratabila, se poate realiza lipirea medicamentoasa a foitelor pleurale, tot prin intermediul unui drenaj toracic.
Toracoscopia terapeutica: Daca infectia bacteriana determina acumulari purulente masive sau formarea de excrescente in spatiul interpleural, acestea pot fi indepartate cu ajutorul unui endoscop. Dezvoltarea ulterioara normala a plamanilor duce la imbunatatirea rapida a starii de sanatate a bolnavului.
Evolutie
Evolutia revarsatului pleural depinde in mare masura de prognosticul si tratamentul afectiunii primare.
Daca revarsatul pleural nu se indeparteaza, se pot forma membrane fine, fluidul se poate solidifica si, datorita actiunii sale dilatatoare, poate duce la tulburari respiratorii cronice.
Daca revarsatul pleural este cauzat de o pneumonie, exista riscul transmiterii inflamatiei asupra revarsatului pleural. Punctia pleurala arata o secretie purulenta. Simptomele inflamatorii- febra si fatigabilitatea- se inrautatesc drastic. Revarsatul pleural purulent poarta denumirea de emfizem pleural. El poate fi provocat si prin masuri iatrogene (spitalicesti) - cum ar fi punctia sau drenajul - in cazul carora nu se respecta cu strictete regulile de asepsie.
Preventie
Dat fiind faptul ca revarsatul pleural apare de regula din cauza unor alte afectiuni primare, singura masura profilactica este consultarea de urgenta a medicului daca apar dureri la respiratie. Diagnosticarea si tratarea la timp a revarsatului pleural previne aparitia formelor grave de evolutie.
Inflamarea umeda a pleurei se asociaza mereu cu revarsatul pleural, care este un simptom principal in bolile care nu afecteaza direct plamanii: neoplaziile, patologiile cardiace, renale, hepatice si reumatice. In acest caz, cauza revarsatului se stabileste prin prelevarea unei probe (punctie pleurala).
Definitie
Acumualarea de lichid intre plamani si cutia toracica se numeste revarsat pleural. In mod normal in spatiul dintre pleura parietala si cea viscerala exista un film de fluid de aproximativ 15 ml. Din aceasta cantitate, 10 ml sunt resorbiti de pluera si produsi ulterior in aceeasi cantitate. Perturbarea acestui echilibru duce la formarea unui revarsat pleural, cu acumularea lichidului in partea inferioara a cutiei toracice (datorita fortei de gravitatie).
Anatomie
Plamanii si partea interna a cutiei toracice sunt captusite de un strat subtire, numit pleura, care prezinta doua parti:
- Pleura viscerala: un strat subtire de tesut care acopera suprafata ambilor plamani;
- Pleura parietala: un strat subtire de tesut care captuseste partea interioara a cutiei toracice, partea superioara a diafragmei si pericardul;
Daca plamanii se dilata in mod normal, aceste foite parietale sunt lipite, unite de un film de lichid cu rol de lubrifiere.
Datorita acestui fapt, plamanii sunt foarte apropiati de peretele toracic, dar cu toate acestea se misca fara frecare in timpul miscarilor respiratorii. Foitele parietale sunt atat de subtiri, incat in mod normal nu sunt vizibile la radiografia toracica.
Totusi, pleura se dilata foarte mult si are o pozitie centrala in corp, ceea ce o face susceptibila la deteriorare in evolutia multor boli.
Etiologie
Revarsatul plueral se manifesta ca simptom central in diferite afectiuni, cum ar fi:
Tumori maligne: carcinom bronsic, carcinom mamar, carcinom ovarian, limfom malign, etc.
Boli inflamatorii: pneumonie, tuberculoza, pancreatita, boli reumatice;
Insuficienta cardiaca dreapta;
Modificarea compozitiei proteice din sange (hipoalbuminemie) in ciroza hepatica si tulburari renale (sindromul nefrotic);
Cauzele cele mai frecvente ale revarsatului pleural sunt insuficienta cardiaca si pneumonia.
Manifestari clinice
Simptomele tipice din revarsatul pleural sunt:
- Dispneea;
- Dureri la respiratie;
- Senzatie de apasare in piept;
Revarsatul pleural poate sa existe fara simptome pronuntate si fara afectarea starii generale a bolnavului.
Diagnostic
Pentru diagnosticarea revarsatului pleural se face examenul clinic al bolnavului: se consulta cu atentie caile respiratorii, se face percutie si auscultatie pulmonara, care pot decela primele indicii de revarsat pleural.
Diagnosticul de certitudine se pune cu ajutorul metodelor moderne de investigare:
- Examenul radiografic al cutiei toracice;
- Ecografie;
- Computertomografie;
Odata diagnosticat revarsatul pleural, se impune prelevarea de urgenta a unei probe de lichid, prin punctie pleurala, cu ajutorul unui ac ghidat ecografic. In functie de analiza probei de lichid (se cerceteaza continutul proteic, greutatea, continutul celular - de exemplu celule inflamatorii sau tumorale) se poate stabili cauza revarsatului.
Daca aceasta ramane neclara, se recomanda efectuarea unei toracoscopii. Aceasta investigatie consta in introducerea unui dispozitiv optic in cutia toracica, printr-o mica incizie. In prealabil se realizeaza largirea spatiului dintre cele doua foite parietale (se foloseste gaz), pentru facilitarea patrunderii endoscopului, cu care se poate vizualiza direct pleura si preleva o proba de lichid.
Tratament
Tratamentul revarsatului pleural se face in functie de afectiunile primare.
Masurile generale ca gimnastica respiratorie, compresele si ionizarile ajuta la prevenirea complicatiilor si imbunatatirea starii generale a bolnavului.
In cazul unui revarsat pleural extins sau a unor afectiuni primare care nu pot fi abordate medicamentos, exista urmatoarele variante de tratament:
Punctia pleurala cu scop terapeutic: poate sa amelioreze semnificativ starea pacientului care sufera de dispnee severa datorita unui revarsat pleural extins. Similar punctiei pleurale cu scop de diagnostic, se extrag din cutia toracica, cu ajutorul unui ac, 500-1000 ml de lichid.
Drenajul toracic: In cazul in care revarsatul pleural nu regreseaza sau se infecteaza cu germeni bacterieni, provocand acumularea de puroi (emfizem pleural), se recomanda efectuarea unui drenaj de durata al plurei, prin introducerea unui mandren in revarsat, cu ajutorul unui ac. La capatul exterior al mandrenului ( care ramane cateva zile in cutia toracica) se va extrage continuu, cu ajutorul unui ventil, lichid pleural. In caz de infectie se poate realiza , tot prin aceasta metoda a drenajului, un lavaj cu antibiotice.
Pleurodezia: Daca afectiunea primara care a declansat revarsatul pleural nu este tratabila, se poate realiza lipirea medicamentoasa a foitelor pleurale, tot prin intermediul unui drenaj toracic.
Toracoscopia terapeutica: Daca infectia bacteriana determina acumulari purulente masive sau formarea de excrescente in spatiul interpleural, acestea pot fi indepartate cu ajutorul unui endoscop. Dezvoltarea ulterioara normala a plamanilor duce la imbunatatirea rapida a starii de sanatate a bolnavului.
Evolutie
Evolutia revarsatului pleural depinde in mare masura de prognosticul si tratamentul afectiunii primare.
Daca revarsatul pleural nu se indeparteaza, se pot forma membrane fine, fluidul se poate solidifica si, datorita actiunii sale dilatatoare, poate duce la tulburari respiratorii cronice.
Daca revarsatul pleural este cauzat de o pneumonie, exista riscul transmiterii inflamatiei asupra revarsatului pleural. Punctia pleurala arata o secretie purulenta. Simptomele inflamatorii- febra si fatigabilitatea- se inrautatesc drastic. Revarsatul pleural purulent poarta denumirea de emfizem pleural. El poate fi provocat si prin masuri iatrogene (spitalicesti) - cum ar fi punctia sau drenajul - in cazul carora nu se respecta cu strictete regulile de asepsie.
Preventie
Dat fiind faptul ca revarsatul pleural apare de regula din cauza unor alte afectiuni primare, singura masura profilactica este consultarea de urgenta a medicului daca apar dureri la respiratie. Diagnosticarea si tratarea la timp a revarsatului pleural previne aparitia formelor grave de evolutie.
Raceala - Virozele respiratorii
Raceala este o afectiune acuta a cailor respiratorii superioare, de cele mai multe ori de etiologie virala. Infectiile cailor respiratorii sunt cele mai frecvente boli. In medie, adultii racesc de doua pana la cinci ori pe an, iar copiii de varsta prescolara de patru pana la opt ori chiar. Racelile apar adesea pe fondul frigului si se manifesta cu tuse, guturai si raguseala.
Dat fiind faptul ca racelile sunt provocate de peste 200 de tipuri diferite de virusi, nu exista nici un tratament etiologic al afectiunii. Agentii patogeni cei mai frecventi sunt: rinovirusi, adenovirusi, coronavirus, virusul respirator sincitial, dar si virusii gripali (influenza). Din cauza simptomelor nespecifice, exista pericolul de a confunda un episod bland de gripa cu o „raceala”. Datorita faptului ca gripa „reala” (influenza) pune in pericol viata omului, este important ca diagnosticul diferentiat intre raceala si gripa sa se faca in faza incipienta, cand tratamentul are eficienta optima.
Tratamentul se administreaza in principal pentru ameliorarea simptomatologiei. Medicatia antibiotica se instituie doar in cazul suprainfectiilor bacteriene.
Definitie
Racelile sunt infectii acute ale cailor respiratorii, declansate in principal de virusi, pe un fond imunitar slabit de stres sau frig. In medie, adultii racesc de doua pana la cinci ori pe an, iar copiii de varsta prescolara de patru pana la opt ori chiar.
Datorita faptului ca gripa „reala” (influenza) pune in pericol viata omului, este important ca diagnosticul diferential intre raceala si gripa sa se faca in faza incipienta, cand tratamentul are eficienta optima.
Etiologie
Virozele se transmit prin picaturile Flügge, care transporta agentii patogeni. In marea lor majoritate sunt virusi: rinovirusi (25-30%), coronavirus (10%), adenovirusi, mixovirusi, ecovirusi, virusul respirator sincitial, virusul paragripal si virusul gripal. Datorita faptului ca ultimii doi virusi declanseaza chiar gripa, simptomatologia virozelor poate fi foarte asemanatoare cu cea din gripa.
Slabirirea sistemului imunitar pe fondul infectiei virale creste riscul suprainfectiei bacteriene cu streptococi, stafilococi sau pneumococi, care agraveaza tabloul clinic al bolii.
Dat fiind faptul ca racelile sunt provocate de peste 200 de tipuri diferite de virusi, nu exista nici un tratament etiologic al afectiunii. Agentii patogeni cei mai frecventi sunt: rinovirusi, adenovirusi, coronavirus, virusul respirator sincitial, dar si virusii gripali (influenza). Din cauza simptomelor nespecifice, exista pericolul de a confunda un episod bland de gripa cu o „raceala”. Datorita faptului ca gripa „reala” (influenza) pune in pericol viata omului, este important ca diagnosticul diferentiat intre raceala si gripa sa se faca in faza incipienta, cand tratamentul are eficienta optima.
Tratamentul se administreaza in principal pentru ameliorarea simptomatologiei. Medicatia antibiotica se instituie doar in cazul suprainfectiilor bacteriene.
Definitie
Racelile sunt infectii acute ale cailor respiratorii, declansate in principal de virusi, pe un fond imunitar slabit de stres sau frig. In medie, adultii racesc de doua pana la cinci ori pe an, iar copiii de varsta prescolara de patru pana la opt ori chiar.
Datorita faptului ca gripa „reala” (influenza) pune in pericol viata omului, este important ca diagnosticul diferential intre raceala si gripa sa se faca in faza incipienta, cand tratamentul are eficienta optima.
Etiologie
Virozele se transmit prin picaturile Flügge, care transporta agentii patogeni. In marea lor majoritate sunt virusi: rinovirusi (25-30%), coronavirus (10%), adenovirusi, mixovirusi, ecovirusi, virusul respirator sincitial, virusul paragripal si virusul gripal. Datorita faptului ca ultimii doi virusi declanseaza chiar gripa, simptomatologia virozelor poate fi foarte asemanatoare cu cea din gripa.
Slabirirea sistemului imunitar pe fondul infectiei virale creste riscul suprainfectiei bacteriene cu streptococi, stafilococi sau pneumococi, care agraveaza tabloul clinic al bolii.
Pneumonia
Pneumonia reprezinta inflamarea parenchimului pulmonar prin actiunea unor agenti patogeni.
Forma cea mai frecventa de pneumonie este inflamatia de cauza bacteriana, provocata de pneumococi, care se recunoaste foarte bine la un examen radiografic. Riscul de pneumonie este ridicat daca tesutul pulmonar este deja deteriorat prin afectiuni preexistente.
Tratamentul pneumoniei cuprinde masuri generale de ameliorare a simptomatologiei si de anihilare medicamentoasa a agentilor patogeni. Rata de mortalitate a pacientilor cu pneumonie este relativ mare, foarte periculoase in acest sens fiind infectiile nosocomiale (contractate in spital) cu agenti patogeni rezistenti la medicatia actuala. In cazurile grave apare insuficienta respiratorie sau cardiaca. In prezent exista formule de vaccin impotriva anumitor germeni care determina pneumonia.
Definitie
Pneumonia se defineste ca fiind inflamarea tesutului pulmonar in urma unei infectii, care poate evolua acut sau cronic.
Pe langa pneumonia de cauza infectioasa, parenchimul pulmonar se poate inflama prin contactul cu iritanti chimici sau fizici. In acest caz vorbim de pneumonita.
La nivel pulmonar se desfasoara procesul vital al respiratiei. Oxigenul trece din caile respiratorii in sange, iar produsii de catabolism, cum ar fi dioxidul de carbon, sunt transferati din sange in caile respiratorii, pentru a fi eliminati la exterior. Astfel, deteriorarea functionalitatii pulmonare pune in pericol viata pacientului.
Clasificare
In functie de localizare:In functie de segmentul de tesut pulmonar afectat, se distinge intre pneumonia interstitiala si cea alveolara. In cazul pneumoniei interstitiale este afectat tesutul care inconjoara alveolele, pe cand pneumonia alveolara vizeaza chiar alveolele pulmonare.
In functie de extindere:
A. Pneumonia lobara: afecteaza un lob pulmonar in intregime;
B. Pneumonia lobulara: afecteaza un lobul pulmonar. Datorita faptului ca in acest caz pot exista unul sau mai multe focare inflamatorii, acest tip de pneumonie se mai numeste pneumonie de focar.
In functie de tabloul clinic:
In functie de manifestarile clinice si de germenii patogeni raspunzatori, pneumoniile pot fi tipice si atipice, acestea din urma fiind foarte rare.
In functie de rezervorul de infectie:
Pneumoniile se pot clasifica si in functie de locul unde s-a infectat bolnavul:
-infectii nosocomiale (contractate in spital);
-infectii non-nosocomiale (contractate in afara mediului spitalicesc);
Aceasta categorie de clasificare este importanta mai ales datortia faptului ca agentii patogeni din mediul spitalicesc sunt de regula foarte agresivi si rezistenti la medicatia uzuala (antibiotice, etc.).
Incidenta pneumoniilor
Anual se inregistreaza 3 pana la 5 milioane de decese datorita pneumoniei. In Europa de vest, pneumonia ocupa locul I intre cele mai frecvente cauze de deces de etiologie infectioasa.
Grupele de risc sunt reprezentate de persoanele cu imunodepresie, persoanele in varsta si copiii mici. Se estimeaza ca 5% din totalul persoanelor internate in spital sufera de pneumonie. Aproximativ 1 pana la 5% din bolnavi au contractat boala prin manevre iatrogene (tehnici medicale).
S-a constatat ca varful de incidenta este atins mai ales de pneumoniile virale si cele produse de pneumococi in lunile reci ale anului.
Forma cea mai frecventa de pneumonie este inflamatia de cauza bacteriana, provocata de pneumococi, care se recunoaste foarte bine la un examen radiografic. Riscul de pneumonie este ridicat daca tesutul pulmonar este deja deteriorat prin afectiuni preexistente.
Tratamentul pneumoniei cuprinde masuri generale de ameliorare a simptomatologiei si de anihilare medicamentoasa a agentilor patogeni. Rata de mortalitate a pacientilor cu pneumonie este relativ mare, foarte periculoase in acest sens fiind infectiile nosocomiale (contractate in spital) cu agenti patogeni rezistenti la medicatia actuala. In cazurile grave apare insuficienta respiratorie sau cardiaca. In prezent exista formule de vaccin impotriva anumitor germeni care determina pneumonia.
Definitie
Pneumonia se defineste ca fiind inflamarea tesutului pulmonar in urma unei infectii, care poate evolua acut sau cronic.
Pe langa pneumonia de cauza infectioasa, parenchimul pulmonar se poate inflama prin contactul cu iritanti chimici sau fizici. In acest caz vorbim de pneumonita.
La nivel pulmonar se desfasoara procesul vital al respiratiei. Oxigenul trece din caile respiratorii in sange, iar produsii de catabolism, cum ar fi dioxidul de carbon, sunt transferati din sange in caile respiratorii, pentru a fi eliminati la exterior. Astfel, deteriorarea functionalitatii pulmonare pune in pericol viata pacientului.
Clasificare
In functie de localizare:In functie de segmentul de tesut pulmonar afectat, se distinge intre pneumonia interstitiala si cea alveolara. In cazul pneumoniei interstitiale este afectat tesutul care inconjoara alveolele, pe cand pneumonia alveolara vizeaza chiar alveolele pulmonare.
In functie de extindere:
A. Pneumonia lobara: afecteaza un lob pulmonar in intregime;
B. Pneumonia lobulara: afecteaza un lobul pulmonar. Datorita faptului ca in acest caz pot exista unul sau mai multe focare inflamatorii, acest tip de pneumonie se mai numeste pneumonie de focar.
In functie de tabloul clinic:
In functie de manifestarile clinice si de germenii patogeni raspunzatori, pneumoniile pot fi tipice si atipice, acestea din urma fiind foarte rare.
In functie de rezervorul de infectie:
Pneumoniile se pot clasifica si in functie de locul unde s-a infectat bolnavul:
-infectii nosocomiale (contractate in spital);
-infectii non-nosocomiale (contractate in afara mediului spitalicesc);
Aceasta categorie de clasificare este importanta mai ales datortia faptului ca agentii patogeni din mediul spitalicesc sunt de regula foarte agresivi si rezistenti la medicatia uzuala (antibiotice, etc.).
Incidenta pneumoniilor
Anual se inregistreaza 3 pana la 5 milioane de decese datorita pneumoniei. In Europa de vest, pneumonia ocupa locul I intre cele mai frecvente cauze de deces de etiologie infectioasa.
Grupele de risc sunt reprezentate de persoanele cu imunodepresie, persoanele in varsta si copiii mici. Se estimeaza ca 5% din totalul persoanelor internate in spital sufera de pneumonie. Aproximativ 1 pana la 5% din bolnavi au contractat boala prin manevre iatrogene (tehnici medicale).
S-a constatat ca varful de incidenta este atins mai ales de pneumoniile virale si cele produse de pneumococi in lunile reci ale anului.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)